Lima – oraşul cu fundaţii de diorit
|
|
|
După înlăturarea lui Atahualpa de pe tronul Imperiului Incaş şi numirea şefilor triburilor aliate în funcţiile cheie din administraţia statului, Francesco Pizarro şi conchistadorii lui s-au îndreptat spre vest, în căutarea unui loc potrivit pentru un oraş spaniol. Pizarro ştia cât de şubredă este construcţia politică pe care o crease, şi nevoia unui centru de forţă, cu un port pe unde să poată primi întăriri, era vitală. S-a oprit pentru sărbătorile de Crăciun la Pachacamac şi a trimis mai multe detaşamente de soldaţi în căutarea locului cel mai potrivit pentru oraşul său. La 6 ianuarie 1535, ziua sărbătorii catolice a celor Trei Crai de Răsărit, cercetaşii trimişi pe valea râului Rimac s-au întors cu vestea mult aşteptată, iar la 18 ianuarie a fondat oraşul pe care l-a numit Ciudad de los Reyes, Oraşul Regilor, în amintirea zilei în care primise vestea de care avea atât de multă nevoie.
Guvernatorul incaş al regiunii, Taulichusco, amintit în analele spaniole cu supranumele “el Viejo” (bătrânul), a privit cu nehotărâre quipu – legătura de sfori colorate cu noduri care constituia sistemul incaş de scriere – pe care i l-a înmânat Pizarro, şi a decis în cele din urmă să respecte ordinul de supunere venit de la noul împărat, rostind cuvintele “Noi nu vom dispărea!” Cronicarul mai spune că l-ar fi pus pe tălmaci să îi repete lui Pizarro de trei ori acest lucru, până când tonul rostirii a fost cel pe care îl dorea.
Lima prehispanică era un oraş cu câteva mii de locuitori, străbătut de străzi şi canale, cu palate şi edificii de cult pe care săpăturile arheologice începute pe la jumătatea secolului al XIX-lea le mai scot la iveală şi acum, completând o fascinantă zestre arheologică. Numele incaş al oraşului suna Limaq Rimac în urechile spaniolilor, iar după un timp numele oficial al acestuia a devenit Lima, evocând rădăcinile incaşe de sub aparenţele sale europene (detalii).
|
|
continuare
|
|
Casa Aliaga – o lecţie de istorie
|
|
Odată ocupată capitala Q’osco şi instalarea unei marionete pe tronul imperiului inca, Francesco Pisarro şi oamenii lui s-au îndreptat spre coasta Pacificului, căutând un loc unde să-şi construiască propriul lor oraş. Locul pe care l-a ales era situat pe malul sudic al râului Rimac, într-o vale pe care ingeniozitatea hidrologică a incaşilor o transformase într-un fermecător paradis verde. Conducătorul local, Taulichusco, membru al înaltei aristocraţii incaşe, a înţeles că orice opoziţie ar fi fost zadarnică şi a donat spaniolilor inclusiv pământul pe care se afla palatul lui, el retrăgându-se împreună cu câteva zeci de mii de supuşi.
La 18 ianuarie 1535 Pizarro a declarat fondarea Oraşului Regilor, s-a mutat în palatul lui Taulichusco şi a împărţit spaniolilor proprietăţi, după rangul şi contribuţia fiecăruia la cucerirea imperiului incaş. Iar preţuirea cea mai mare i-a arătat-o tânărului Jeronimo de Aliaga, purtătorul de stindard şi trezorierul forţei expediţionare spaniole, un neobişnuit amestec de bravură în luptă, diplomaţie şi rigurozitate contabilă. Fiu de hidalgo, Jeronimo de Aliaga s-a născut în anul 1508 la Segovia şi la vârsta de 16 ani a abandonat studiile teologice şi a plecat în Panama, unde, timp de câţiva ani, a îndeplinit diferite munci administrative. Însă viaţa plicticoasă de funcţionar şi mirajul lui Eldorado l-au determinat să pornească spre sud, alăturându-se armatei alcătuite de Francesco Pizarro pentru marea aventură a cuceririi imperiului incaş. Excepţionalele sale calităţi de militar şi de negociator cu triburile supuse de incaşi pe care le-a atras de partea spaniolilor, au făcut ca până la sfârşitul campaniei să devină o figură de primă mărime, iar unul dintre darurile cu care a fost recompensat a fost un teren pe care să îşi construiască o casă, teren sacru pe care se afla un sanctuar incaş, situat chiar lângă palatul lui Pizarro (detalii).
|
|
continuare
|
|
