Mainau – paradisul de lângă noi
|
|
|
La 21 decembrie 2004, o ştire preluată de toate agenţiile de presă anunţa moartea contelui Lennart Bernadotte, în vârstă de 95 de ani. Deşi atenţia publicului era îndreptată mai mult spre pregătirile pentru Crăciun, ştirea nu a trecut neobservată, iar media care s-a ocupat de evocarea personalităţii contelui a înregistrat audienţe uluitoare. Figura contelui continua să impresioneze şi după moarte, la fel cum o făcuse şi în timpul îndelungatei sale vieţi
Lennart Bernadotte a fost prinţul moştenitor al tronului Suediei până când, în anul 1932, a decis să se căsătorească urmându-şi propriile sentimente şi nu interesele coroanei, decizie care l-a făcut să-şi piardă titlul de prinţ şi dreptul de succesiune la tronul Suediei. La despărţirea de casa regală a primit din partea tatălui său (fiul regelui Gustav al V-lea), insula Mainau, iar 20 ani mai târziu, Marea Ducesă Charlotte a Luxemburgului, l-a ridicat de la simplu cetăţean la rangul de Conte de Wisborg.
Situată în aproprierea ţărmului german al lacului Constanţa, insula Mainau s-a aflat timp de cinci secole în proprietatea Ordinului Cavalerior Teutoni până la începutul secolului al XIX-lea, când, după ce a desfiinţat Ordinul, Napoleon a încorporat-o Ducatului de Baden. Ducii de Baden, dar şi proprietarii de mai târziu ai insulei, erau pasionaţi de natură în cel mai pur sens al romantismului, iar preocuparea lor pentru grădinărit şi arhitectură peisagistă, dublată de miracolul unui microclimat cu accente mediteraneene, a transformat insula într-un adevărat paradis botanic.
|
|
continuare
|
|
Emilia Romagna – tărâm al excelenţei culinare
|
|
Întrebaţi orice italian despre cea mai bună mâncare din lume şi veţi primi invariabil numele mamei lui, şi, eventual, zona geografică din care provine. Dar dacă veţi insista, mai devreme sau mai târziu va ajunge la Emilia Romagna, regiunea aflată de-a lungul străvechii Via Aemilia, care uneşte azi provinciile Piacenza, Parma, Regio Emilia, Modena şi Bolognia.
Natura a fost generoasă cu Emilia Romagna. Mâlul, spălat timp de milioane de ani de pe coastele Apeninilor şi Alpilor şi aşezat în marea câmpie a Padului într-un depozit gros de humus fin şi dens, a fost principalul motiv al disputelor care au aprins regiunea de-a lungul istoriei, dar şi temelia pe care s-a construit bunăstarea şi faima ei. Lui i se datorează porumbul care hrăneşte numărul uriaş de animale, ierburile care dau gustul unic al brânzei şi laptelui, grâul pentru ravioli, tagliatelle sau tortellini.
Ultim bastion al etruscilor în faţa expansiunii Romei, devenit zonă tampon la graniţa Italiei antice cu Galia Cisalpină şi mai târziu a Lombardiei cu Statele Papale, aflat timp de secole sub autoritatea bourbonilor şi apoi a habsburgilor, Emilia Romagna a asimilat un mare număr de obiceiuri culinare franceze, spaniole şi austriece în care a încorporat produse autohtone, creându-şi un tezaur alimentar de mare rafinament, în care gastronomia străină şi delicatesele locale se potenţează reciproc, înzestrând provincia cu un patrimoniu culinar de mare prestigiu.
|
|
continuare
|
|
